1. Introducere

Termenul de reziliență provine din latinescul resilire, care înseamnă „revenire” sau „retragere” cu sens de protecție. Termenul se folosește frecvent în metalurgie, semnificând proprietatea unui material solid de a-și reveni după un șoc exterior.

DEX (2016, p. 1051) definește reziliența ca o „mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă.”

În sens psihologic și social, reziliența se referă la adaptabilitate și flexibilitate — capacitatea de a te adapta cu succes la factorii de stres, menținând bunăstarea psihologică în fața pericolului și de a reveni după experiențe dificile.

2. Fundamentele teoretice ale rezilienței

Reziliența are la bază trei factori esențiali (Boniwell & Tunariu, 2019):

• Recuperare — revenirea la normalitate sau la gradul de funcționare pre-stresor;
• Rezistență — limitată sau fără semne de perturbare în urma factorului de stres;
• Reconfigurare — revenirea la o capacitate diferită față de cea dinainte; o autoreglare care ajută organismul să răspundă la factorii stresori și să găsească o nouă stabilitate în funcție de circumstanțe.

Mediul militar este cunoscut ca un generator de stres ocupațional, caracterizat prin complexitate și schimbare continuă, în care militarii trebuie să capete reziliență, adică să aibă capacitatea „de a se adapta emoțional, mental, spiritual și comportamental, în combinație cu abilitățile psihice, fizice și sociale pentru a avea performanțe favorabile” (Badiu & Țică, 2023, p. 136).

3. Reziliența în contextul militar

Militarii trebuie să-și dezvolte abilitățile și să-și consolideze capacitatea de a face față situațiilor dificile și de a gestiona stresul în diferite circumstanțe. Pentru militari, reziliența este o abilitate indispensabilă prin care își pot depăși limitele și pot reveni după evenimente stresante sau negative, își mențin echilibrul și își pot continua misiunea.

4. Programe internaționale de dezvoltare a rezilienței

În diferite armate NATO sunt implementate programe pentru dezvoltarea rezilienței militarilor, de la militarii aflați în stagii de pregătire până la cadrele militare din structurile ierarhice superioare:

• SUA și Marea Britanie — programul MRT (The Mental Resilience Training Programme);
• Australia — programul Battle Smart, prin care militarii exersează tehnici și modalități de creștere a rezilienței pentru a face față situațiilor dificile și de risc.

5. Cei șapte piloni ai antrenamentului mental

Pasul 1: Încredere în sine — încredere în propriile abilități și rațiune.

Pasul 2: Gândire și efect pozitiv — capacitatea de a interacționa în mod pozitiv.

Pasul 3: Controlul emoțional — capacitatea de a înțelege și exprima propriile emoții.

Pasul 4: Control mental — capacitatea de a controla gândirea, atenția, concentrarea, focalizarea, conștiința de sine, reflexivitatea, rezolvarea problemelor.

Pasul 5: Scop — motivația de a merge înainte.

Pasul 6: Depășire — adaptabilitate, strategii naturale de coping asimilate prin gestionarea unor situații stresante anterioare.

Pasul 7: Sprijin social — rețeaua de suport interpersonal și instituțional.

6. Concluzii

Reziliența în sistemul militar depășește sfera simplei adaptări psihologice, devenind o componentă strategică ce influențează direct succesul misiunilor și sănătatea pe termen lung a personalului militar. Reziliența individuală a fiecărui militar conduce la o reziliență puternică a comunității din care face parte.

Caracterul multidimensional al rezilienței — emoțional, mental și social — poate fi cultivat prin antrenament sistematic și prin suport instituțional. Implementarea unor programe inspirate din modelele internaționale, precum MRT sau Battle Smart, reprezintă o necesitate în gestionarea riscurilor psihosociale, reducând incidența epuizării profesionale și a stresului posttraumatic.

Impactul asupra politicilor de prevenire: implementarea unor programe inspirate din modelele internaționale, precum MRT sau Battle Smart, reprezintă o necesitate în gestionarea riscurilor psihosociale, având ca efect reducerea incidenței epuizării profesionale și a stresului posttraumatic.

Consolidarea rezilienței la nivel individual și colectiv în cadrul sistemului militar reprezintă investiția prioritară în politicile de asistență socială și protecție. Dezvoltarea acestor mecanisme adaptive poate avea un impact direct și asupra familiei, oferind militarului și celor dragi resursele necesare pentru a gestiona provocările specifice vieții cazone și separarea pe timpul misiunilor.

Eficiența operațională: un militar rezilient este un militar care menține coeziunea echipei chiar și în situații de risc imprevizibil.