Experienţa unui veteran român în misiuni internaționale: studiu de caz privind reziliența psihosocială și reintegrarea post-militară

Introducere

Prin aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), în anul 2004, România a realizat unul dintre cele mai importante demersuri pentru securitatea națională, „relația transatlantică reprezentând liantul strategic care conferă coerenţă și consistență acțiunilor NATO” (Ministerul Afacerilor Externe [MAE], 2021). Astfel, România a devenit un aliat important și de încredere în cadrul Alianței Nord-Atlantice, alături de ceilalți 31 membri.

Înainte de aderarea la NATO, România a participat cu trupe la misiunile externe ale Alianței sau sub egida ONU:

• IFOR – Implementation Force (1995-1996) și SFOR – Stabilization Force (1996-2004), operațiuni conduse de NATO în Bosnia și Herțegovina (Ene, C. 1997);
• KFOR în Kosovo (martie 2000) (Ministerul Apărării Naționale [MApN], 2000);
• OEF (Operation Enduring Freedom) – misiunea din Afganistan, demarată în iunie 2002, pentru ca în 2003 să înregistreze primele două victime în această misiune (Comisarul, 2014);
• Operațiunea Alba în Albania (1997) (United Nations, 1997) precum și în Misiunile ONU în Somalia (iunie 1993 – octombrie 1994), Rwanda (august 1994 – martie 1996) și Angola (1997-1999) (Ministerul Afacerilor Externe [MAE], 2023).

„În primii zece ani de apartenenţă la Alianța Nord-Atlantică, România a participat la operații în Balcanii de Vest, în Afganistan, în Irak şi în nordul Africii. În cadrul acestor misiuni, Armata României a avut o prezenţă materializată într-un număr de 40.000 de militari rotiți în aceste teatre” (Manciu, 2014).

Misiunea din Afganistan (2002-2021) a reprezentat cea mai amplă și mai îndelungată participare externă a Armatei Române după cel de-al doilea război mondial. „În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operații, 27 de militari români şi-au pierdut viața în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniți” (Cozmei, 2021).

După încheierea misiunii din Afganistan, Armata Română a continuat să fie activă în mai multe operațiuni și misiuni externe sub egida NATO, UE, ONU și OSCE, cu un efectiv maxim de 5.000 de militari conform cu Planul de întrebuințare a forțelor pentru anul 2026, aprobat de CSAT (Crasnea, 2026).

Participarea militarilor români la misiuni externe și expunerea acestora la factori de risc operațional a determinat apariția unor nevoi sistematice de sprijin social, atât pentru personalul militar activ, cât și pentru veterani și familiile acestora. În acest context, recunoașterea tulburărilor psihice asociate serviciului militar, inclusiv tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) a fost consolidată în legislația românească prin Legea nr. 168/2020 (Parlamentul României, 2020). Acest demers legislativ a reprezentat un pas esenţial în instituționalizarea sprijinului pentru militari, veterani și familiile acestora, fundamentând dezvoltarea asistenței sociale militare și a cercetării de specialitate, reflectate inclusiv în literatura științifică de profil, precum Revista Română de Asistență Socială Militară, ca spațiu de analiză și consolidare a cunoaşterii aplicate.

Prezentul studiul contribuie la literatura de specialitate prin examinarea, din perspectivă calitativă, a experienței unui veteran român, care a îndeplinit funcții operaționale distincte – lunetist şi bucătar militar – în cadrul aceluiași teatru de operații.

Metodologie

Arhitectura cercetării

Studiul realizat utilizează o abordare calitativă de tip studiu de caz, fundamentată epistemologic pe analiza fenomenologică interpretativă (IPA) (Smith et al., 2009). Astfel, Smith (2009, p.11) definește IPA ca fiind „o abordare calitativă a cercetării dedicată examinării modului în care oamenii îşi dau sens experiențelor majore de viață. […] este fenomenologică prin faptul că se preocupă de explorarea experienței în propriii săi termeni.”

Metoda principală de colectare a datelor este interviul narativ semistructurat, care permite participantului să reconstruiască experiența trăită în proprii termeni, facilitând, astfel, accesul la semnificațiile subiective ale evenimentelor descrise.

Obiectivele cercetării sunt:

1. surprinderea factorilor motivaționali și a formării identității profesionale;
2. analiza strategiilor de coping utilizate în condiții de stres extrem;
3. identificarea nevoilor de asistență psihosocială în procesul de reintegrare postmisiune.

Participantul şi contextul operaţional

Intervievatul – caporal (r) Slabu Iulian Virgil (S.I.V.) – este un fost militar profesionist al Armatei Române, înrolat în octombrie 2002 și trecut în rezervă în 2022, după aproape 20 de ani carieră militară. A participat la două misiuni internaționale în Afganistan:

• Misiunea I (2008): desfășurată la FOB Masoud, provincia Zabul, în calitate de lunetist;
• Misiunea II (2009-2010): desfășurată succesiv la FOB Masoud, FOB Mescal și FOB Lagman, în calitate de bucătar militar în cadrul Companiei Logistice.

Notă: FOB (Forward Operating Bases) reprezintă o bază militară avansată utilizată de forțele coaliției în Afganistan. FOB Masoud din provincia Zabul, este situată în sudul Afganistanului, zonă cunoscută cu activitate insurgentă ridicată; FOB Mescal este o bază avansată utilizată pentru securizarea regională prin operații de patrulare și contrainsurgență; FOB Lagman este o bază situată în estul Afganistanului utilizată în operațiuni de stabilizare într-o zonă strategică datorită proximității față de Kabul și rutele insurgente.

Analiza datelor

Analiza a urmărit identificarea temelor recurente prin codificarea tematică inductivă, o abordare exploratorie a datelor calitative în care codurile și temele sunt generate direct din datele colectate, fără utilizarea sau influența unor ipoteze sau cadre teoretice preexistente (Braun & Clarke, 2006). Textul interviului a fost segmentat în unități de sens, grupate ulterior în categorii analitice de ordin superior, corelate cu indicatorii asistenței sociale militare și prezentate în secțiunea de rezultate.

Rezultate

Formarea identității profesionale militare

S.I.V. descrie alegerea carierei militare prin prisma valorilor instituționale internalizate: „Am ales cariera militară deoarece mi-am dorit să fac parte dintr-o instituție bazată pe disciplină, onoare și responsabilitate.” Această narațiune confirmă modelele teoretice privind socializarea organizațională în instituțiile militare, în care expunerea la norme, disciplină, ritualuri şi experiențe colective contribuie la formarea identității profesionale (Soeters et al., 2003).

Accederea la specializarea de lunetist este descrisă ca rezultat al performanței individuale: „În urma rezultatelor obținute la instruire și la ședințele de tragere am înaintat un raport pentru a fi selectat în vederea pregătirii specifice această specializări, iar după evaluările necesare, am fost încadrat ca lunetist […].” Această dinamică reflectă importanța meritului și a performanței, valori caracteristice culturii militare, precum și rolul agenției individuale în construirea traiectoriei profesionale.

Un element de o deosebită relevanță analitivă pentru asistența socială este tranziția spre rolul de bucătar militar în a doua misiune, determinată de „nevoile operaționale ale unității”, ilustrând flexibilitatea identitară cerută militarilor din armatele moderne și importanța funcțiilor logistice pentru sustenabilitatea operațiunilor: „O armată nu poate funcționa eficient fără sprijin logistic. Alimentația influențează direct moralul, capacitatea fizică și nivelul de concentrare al militarilor.”

Recunoaștere instituţională și validare profesională

Recunoașterea instituțională a fost rezultatul participării veteranului la misiuni internaționale, fiind materializată prin diplome, distincții și aprecieri profesionale bazate pe merit, curaj și profesionalism: „Pentru participarea la cele două misiuni internaționale mi-au fost conferite medalia NATO și diplome de appreciation care atestă contribuția la îndeplinirea cu succes a misiunilor desfășurate sub comandament aliat.” Aceste forme de recunoaștere depășesc dimensiunea simbolică a recompensei, reprezentând o confirmare a contribuției sale profesionale și a apartenenței la comunitatea militară.

Misiunea internațională ca experiență de dezvoltare personală și profesională

Din analiza interviului reiese că participarea la misiunile din Afganistan a reprezentat nu doar o provocare operațională, ci și o experiență de dezvoltare personală și profesională: „Experiența directă oferă o perspectivă complet diferită față de cea pe care o ai înainte de plecare”; „Prin profesionalism, respect, sinceritate și experiențele trăite împreună atât în timpul pregătirii, cât și al misiunilor… valorile și experiențele dobândite au rămas parte din viața mea.”

Expunerea la un mediu caracterizat de risc, responsabilitate și incertitudine a contribuuit la dezvoltarea unor competențe precum autocontrolul, adaptabilitatea și capacitatea de a lua decizii în condiții de stres: „Răbdarea, autocontrolul, disciplina, atenția la detalii și capacitatea de a lua decizii corecte sub presiune. Un lunetist trebuie să fie calm, echilibrat și foarte bine pregătit profesional.”

Aceste constatări sunt în concordanţă cu literatura de specialitate care arată că experiențele operaționale pot contribui la consolidarea resurselor psihologice, dezvoltarea rezilienței și apariția unor mecanisme adaptive durabile (Bartone, 2006; Tedeschi & Calhoun, 2004). De altfel, Habib et al. (2018), în cadrul unei analize tematice a experiențelor de creştere posttraumatică (PTG), au identificat șase teme în rândul personalului militar și al veteranilor: aprecierea pentru viață, reevaluarea simțului scopului, îmbunătățirea trăsăturilor umane personale, crearea de legături și conectarea cu ceilalți, integrarea în societate, mândria de moştenirea proprie și sentimentul de valoare pentru societate.

Reziliența psihosocială și mecanismele de coping în teatrele de operații

Din analiza narativă se identifică mai multe strategii de coping adaptive. Astfel, prima misiune (2008) a reprezentat primul contact direct al participantului cu riscurile inerente din teatrul de operații – mortalitatea combatantă: „am pierdut camarazi şi am avut colegi răniți.” Această expunere traumatică este procesată retroactiv prin ancorare în valorile profesionale și în solidaritatea de grup, factori esențiali în creșterea coeziunii și a rezilienței: „Prin pregătire, respectarea procedurilor și încrederea în colegi. Antrenamentele repetate înaintea misiunii au creat reflexele necesare pentru a acționa eficient chiar și în situații dificile.”

Coeziunea de grup – factor protector central în mediul militar

Rezultatele cercetărilor realizate de Griffith (2009) indică faptul că „experiența soldaţilor în ceea ce privește conducerea unității de sprijin și relațiile de cooperare între colegi le consolidează identificarea cu unitatea, reduc probabilitatea ca aceștia să părăsească armata și le sporesc percepțiile asupra pregătirii de luptă.”

Analiza narativă prezentată validează aceste cercetări și evidențiază faptul că sprijinul reciproc, încrederea interpersonală și identificarea cu unitatea au funcționat ca mecanisme de protecție psihosocială, contribuind la adaptarea eficientă a intervievatului: „încredere totală în colegi și disponibilitatea de a te sprijini reciproc indiferent de situaţie”, subliniind totodată și rolul repetiției în gestionarea stresului de luptă: „Antrenamentele repetate înaintea misiunii au creat reflexele necesare pentru a acționa eficient chiar și în situații dificile.”

Intervenţia multidisciplinară. Rolul asistentului social militar vs. suportul psihologic

Participantul a beneficiat de suport psihologic instituțional după prima sa misiune: „la revenirea în unitatea de tancuri am participat la ședințe ținute de psihologul unității.” Totuşi, pentru o analiză corectă în sfera asistenței sociale militare, este obligatoriu să delimităm competențele clinice de cele sociale. Trebuie punctat și faptul că în Armata Română nu există specialitatea de asistent social militar, după cum este ea definită în sistemele euro-atlantice (cum ar fi modelul Military Social Work din SUA sau Marea Britanie). În lipsa unui corp profesional de asistenți sociali militari în structurile combatante sau logistice, atribuțiile specifice managementului de caz social sunt deseori dispersate.

Tranziția și reintegrarea post-militară

Procesul de trecere în rezervă în 2022, după aproape două decenii în serviciul militar, este descris de intervievat ca o „schimbare importantă”, accentuând faptul că „valorile și experiențele dobândite au rămas parte din viața mea” în special „disciplina, respectul, responsabilitatea, integritatea și perseverența.” Această continuitate indentitară sugerează un nivel ridicat de adaptabilitate și o valorizare funcțională a experienței militare în procesul de tranziție către viața civilă.

Dimensiunea relațională formată de-a lungul a două decenii în mediul militar poate genera un sentiment de gol, poate chiar predominant, reflectat în următoarea afirmație: „[Îmi lipsesc] Camaraderia, spiritul de echipă și sentimentul că faci parte dintr-o structură unită de un scop comun.” Această experiență poate fi interpretată ca o manifestare a pierderii sentimentului de apartelență și a camaraderiei specifice culturii militare, fenomene frecvent raportate de veterani în perioada de tranziție către viața civilă (Sachdev & Dixit, 2024). Existența acestei dimensiuni evidențiază necesitatea unor rețele de suport comunitar pentru veterani.

Discuții

Datele prezentate confirmă și nuanțează câteva direcții din literatura de specialitate. În primul rând, pregătirea intensivă înainte de misiune poate fi un factor de protecție psihologică, reducând impactul stresului operațional militar și facilitând funcționarea adaptivă în condiții de risc. O astfel de pregătire contribuie la creșterea rezilienței militarilor, cu efecte semnificative atât la nivel individual, cât și de grup (Bartone, 2006). În al doilea rând, un nivel ridicat de coeziune este asociat cu o capacitate mai mare de adaptare la stresul operațional și cu o reducere a vulnerabilității la simptomele asociate tulburării de stres posttraumatic (Siebold, 2007; Cohen and Wills, 1985; Brailey et al., 2007)

Referitor la reintegrarea postmisiune, cazul prezentat evidențiază faptul că durata serviciului militar și internalizarea profundă a valorilor militare pot funcționa atât ca resurse valide de reziliență, cât și ca factori de risc pentru adaptarea la viața civilă, îndeosebi prin dificultatea replicării nivelului de coeziune experimentat în mediul militar.

Concluzii

Prezentul studiu oferă o perspectivă calitativă valoroasă asupra experienței unui veteran român participant la misiuni internaționale, cu implicații directe pentru practica asistenței sociale militare. Principalele concluzii vizează: (1) rolul esențial al pregătirii și coeziunii de grup ca factori de reziliență psihosocială; (2) importanța suportului psihologic instituțional postmisiune; (3) necesitatea unor programe de tranziție adaptate specificului cultural și identitar al veteranilor.

Rezultatele evidențiază, totodată, relevanța asistenței sociale militare în identificarea și gestionarea nevoilor psihosociale ale militarilor și veteranilor, precum și dezvoltarea unor mecanisme de sprijin destinate facilitării reintegrării familiale. În acest sens, asistența socială militară poate contribui la consolidarea rezilienței individuale și familiale, la prevenirea izolării sociale și la susținerea procesului de adaptare la viața civilă după încheierea carierei militare.

Limitele studiului rezidă în caracterul monografic al cazului și în datele autoraportate, care pot fi supuse unor distorsiuni retrospective. Cercetările viitoare ar putea extinde analiza la eșantioane mai largi de veterani și ar putea integra perspective comparative între diferitele specializări militare, contribuind astfel la dezvoltarea cunoașterii și a intervențiilor specifice domeniului asistenței sociale militare.

Anexă – Interviu aprofundat

Despre cariera militară

Despre experiența de lunetist

Despre trecerea la rolul de bucătar militar

Despre misiunile de luptă

Despre camaraderie și leadership

Despre viața în rezervă

Întrebări personale și de reflecție