
Cavalerii Ordinului Militar de Război ”Mihai Viteazul”
Analiza istorico-documentară a decorării personalului militar și a unităților Armatei Române
Cercetător în asistență socială militară
ORCID: 0009-0004-2108-4861
E-mail: monica.crega67@e-uvt.ro
Doctorand în Inginerie Electrică
Universitatea Transilvania din Brașov, România
ORCID: 0009-0005-0521-6489
E-mail: george.sava91@e-uvt.ro
1. INTRODUCERE
Intrarea României în Primul Război Mondial, la 15 august 1916 de partea Antantei, a impus adaptarea sistemului de decoraţii existent la noile cerinţe, deoarece, conform regulamentelor existente, ordinele „Carol I” şi „Coroana României” nu aveau prevăzute şi însemne „de război”, aşa cum avea ordinul „Steaua României” (Flondor și Moisil, 1938).
Desfăşurată pe un front cu mult prea lung pentru efectivele sale, slab dotată şi fără a avea sprijinul prevăzut din partea aliaţilor din Antantă, Armata Română, cu tot entuziasmul cu care a pornit campania, a suferit o serie de înfrângeri, iniţial în Dobrogea, dar şi pe frontul din Ardeal, cu începere din a doua jumătate a lunii septembrie (Kirițescu, 1989).
Pentru a ridica moralul ofiţerilor şi trupei, dar şi pentru a recompensa vitejia şi eroismul manifestat pe câmpul de luptă, regele Ferdinand a instituit Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, numele ordinului fiind el însuşi elocvent pentru idealul în numele căruia se ducea războiul: înfăptuirea unităţii naţionale (Președinția României – Cancelaria Ordinelor, n.d.).
Cercetarea are ca obiectiv analizarea procedurii și a dinamicii de conferire a Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” ofițerilor români și străini, dar și unităților militare în perioada 1916-1947, urmărindu-se evoluția criteriilor de decorare, dsitribuția pe clase și contribuția diferitelor categorii de personal militar și arme militare.
2. CADRUL ISTORIC SI JURIDIC
Ordinul Militar de Război ”Mihai Viteazul” a fost și a rămas cea mai prestigiosă distincție militară română. Ordinul a fost înființat de către Regele Ferdinand I, prin Decretul Regal nr. 2968 din 26 septembrie 1916 (ratificat ulterior prin Înaltul Decret nr. 3.249 din 21 decembrie 1916), fiind destinat a răsplăti: ”faptele excepționale de război ale ofițerilor care s-au distins în fața inamicului”. Conform decretului de înființare, ordinul avea trei clase, prevăzându-se expres faptul că ”nimeni nu poate obține o clasă superioară, dacă nu este decorat cu clasa a III-a.”
Decretul preciza forma decorației în termeni foarte generali. Însemnul ordinului se prezinta astfel: cruce treflată, smălțuită albastră și cu marginile de aur; în centrul ei, cifra de aur încoronată a regelui Ferdinand I, iar deasupra, coroana regală de aur. Pe revers crucea este smălțuită tot albastru și poartă data 1916. Panglica era de culoare roșie-vișinie, cu dungi de aur la margini (Flondor și Moisil, 1938; Statul Major General – Serviciul Istoric al Armatei, 2009).
3. METODOLOGIE
3.1 Metode si surse documentare
Lucrarea utilizează metoda cercetarii istorico-documentară pentru perioada 1916-1947, coroborată cu analiza statistică descriptivă și comparativă a decorărilor militare.
Pentru fundamentarea cercetării s-au analizat urmatoarele surse primare și secundare:
- Acte normative și decrete regale:
- Decretul Regal nr. 2968 din 26 septembrie 1916 (ratificat ulterior prin Înaltul Decret nr. 3249 din 21 decembrie 1916);
- Legea specială din 12 mai 1927 privind drepturile materiale ale cavalerilor ordinului;
- Decretele regale de conferire a distincților publicate în Monitorul Oficial (1916-1947);
- Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României;
- Legea nr.327/2003 privind Ordinul Mihai Viteazul.
- Documente și lucrări de referință;
- Anuarul ofițerilor și drapelelor Armatei Române cărora li s-au conferit ordinul „Mihai Viteazul” (Ministeru de Răsboiu, 1930);
- Enciclopedia Armatei României (Statul Major General – Serviciul Istoric al Armatei, 2009).
3.2 Criteriile de analiză:
Datele colectate au fost structurate cronologic pe două mari etape istorice – perioada 1916-1929 (Primul Război Mondial și a operațiunilor postbelice), respectiv 1941-1947 (perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și decorările imediat postbelice) – fiind grupate după următoarele criterii:
- Clasa distincției (clasa I, clasa a II-a, clasa a III-a);
- Statutul beneficiarilor (ofițeri români, ofițeri străini și drapelele de luptă ale unităților militare;
- Arma sau specialitatea militară (infanterie, vânători, cavalerie, grăniceri, aviație, marină).
3.3 Clarificare metodologică privind cuantificarea datelor
În analiza statistică, valorile numerice totale exprimate pe clase reprezintă numărul de decorări conferite, întrucât regulamentul privind acordarea ordinului militar de război ”Mihai Viteazul” impunea parcurgerea ierarhică a claselor începând cu clasa a III-a, ceea ce a condus la decorarea unor comandanți de două sau trei ori pe parcursul carierei militare.
4. REZULTATE PRIVIND ANALIZA DECORĂRILOR DIN PERIOADA 1916-1929
Cu Ordinul Militar de Război ”Mihai Viteazul” au fost decorați atât ultimii trei monarhi ai României – Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I – cât și cei trei mareșalui ai țării noastre: Alexandru Averescu, Constantin Prezan și Ion Antonescu.
Trebuie remarcat faptul că un singur ofițer român – generalul de corp de armată Constantin Prezan – a fost decorat cu toate cele trei clase ale ordinului, pentru fapte de vitejie pe câmpul de luptă, astfel:
- Mihai Viteazul, Clasa a III-a”, la 14 octombrie, când avea gradul de general de divizie-adjutant și comanda Armata a 4-a „de Nord” – „pentru repetate acte de vitejie și destoinicie în conducerea trupelor”;
- „Mihai Viteazul, Clasa a II-a”, la 21 iulie 1917, când avea gradul de general de corp de armată-adjutant și deținea funcția de Șef al Marelui Cartier General, „pentru modul cum a conceput și pentru destoinicia cu care a pregătit operațiunile, în luna iulie 1917”;
- „Mihai Viteazul, Clasa I”, la 5 februarie 1920, când avea gradul de general de corp de armată-adjutant și deținea funcția de Șef al Marelui Cartier General „pentru competența cu care a dat – chiar pe câmpul de luptă – directive, în calitate de Șef de Stat Major al Înaltului Comândament, și care au avut ca rezultat înfrângerea desăvârșită a maghiarilor, precum și ocuparea Budapestei în anul 1919”. Generalul de corp de armată Constantin Prezan fiind, de altfel, primul ofițer decorat cu clasa I a Ordinului (Ministerul de Răsboiu, 1930).
Primii ofițeri decorați cu clasa II a ordinului au fost generalii de corp de armată Constantin Prezan și Alexandru Averescu, la 21 iulie 1917 (Înalt Decret nr. 759 din 21 iulie 1917), pentru modul cum au organizat și condus acțiunile de luptă din vara anului 1917. Cu ordinul ”Mihai Viteazul”, clasa a II-a au mai fost decorați: generalul Eremia Grigorescu și generalul Gheorghe Mărdărescu.
Prima atribuire a ordinului a avut loc pe 28 septembrie 1916, fiind decorați primii 9 ofițeri români în luptele de la Turtucaia. Pentru fapte de arme legate de participarea României la Primul Război Mondial și operațiilor militare postbelice au fost conferite în total un număr de 91 decorari ofițerilor străini și 319 decorari ofițerilor români, unii dintre aceștia fiind decorați de mai multe ori. Totodată, au fost decorate drapelele de luptă a 39 de regimente (Ministerul de Răsboiu, 1930).
Repartiția ofițerilor decorați pe cele trei clase ale ordinului a fost următoarea:
- ofițeri străini (91): 12 clasa I, 7 clasa II și 72 clasa III;
- ofițeri români (319): 1 clasa I, 4 clasa II și 314 clasa III.
Primul ofițer străin decorat a fost căpitanul Milenko Milicievici, din Divizia Sârbă de Voluntari, la 1 octombrie 1916 (Înalt Decret nr. 2990 din 1 octombrie 1916), pentru fapte de eroism in timpul luptelor de la Cocargeaua.
Primul ofițer străin decorat cu clasa I a ordinului a fost generalul Joseph Joffre, Comandantul Suprem al Armatei Franceze, la 26 noiembrie 1919 (Înalt Decret nr. 1090 din 26 noiembrie 1919).
4.1 Ofițeri decorați cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa I si clasa a II-a (1916-1929)
Ofițeri străini decorați cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa I:
- General Joseph Joffre-Comandantul suprem al Armatei Franceze prin Înalt Decret nr. 1090 din 26 noiembrie 1919 – primul ofițer străin decorat cu clasa I a ordinului.
- General Louis Franchet d’Esperey – Comandantul șef al Armatelor Aliate din Orient prin Înalt Decret nr. 2395 din 4 octombrie 1928;
- General Henri Mathias Berthelot – Șeful Misiunii Militare Franceze în România prin Înalt Decret nr. 3490 din 18 octombrie 1929;
- General John Pershing-Comandantul Forțelor Expediționare Americane în Europa, prin Înalt Decret nr. 343 din 30 ianuarie 1920;
- Feldmareșal Douglas Haig-Comandantul Forței Expediționare Britanice prin Înalt Decret nr. 371 din 5 februarie 1920;
- Mareșal Philippe Pétain- Comândant Suprem al Armatei Franceze prin Înalt Decret nr. 2597 din 14 iunie 1920;
- Amiral David Beatty-Comandantul „Marii Flote” a Imperiului Britanic prin Înalt Decret nr. 3260 din 25 septembrie 1924.
Singurul Ofițer români decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa I a fost General Constantin Prezan – Șeful Marelui Cartier General al Armatei României prin Înalt Decret nr. 372 din 5 februarie 1920
Ofițeri străini decorați cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a II-a:
- General Dmitri Șcerbaciov-Comandantul Grupului de armate ruse pe frontul românesc prin Înalt Decret nr. 759 din 18 iulie 1917;
- General Henri Mathias Berthelot-Șeful Misiunii Militare Franceze în România prin Înalt Decret nr. 612 din 12 martie 1918;
- General Joseph Joffre-Comandantul suprem al Armatei Franceze prin Înalt Decret nr. 1099 din 22 septembrie 1917;
- Mareșal Ferdinand Foch-Comândant Suprem al Forțelor Aliate din Franța prin Înalt Decret nr. 1099 din 22 septembrie 1917;
- Mareșal Philippe Pétain-Comândant Suprem al Armatei Franceze prin Înalt Decret nr. 1099 din 22 septembrie 1917.
Ofițeri români decorați cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a II-a:
- General Constantin Prezan-Șeful Marelui Cartier general al Armatei României prin Înalt Decret nr. 759 din 21 iulie 1917;
- General Alexandru Averescu-Comandantul Armatei 2 române prin Înalt Decret nr. 759 din 21 iulie 1917;
- General Eremia Grigorescu-Comandantul Armatei 1 Române prin Înalt Decret nr. 227 din 12 februarie 1918;
- General Gheorghe Mărdărescu-Comandantul Trupelor din Transilvania prin Înalt Decret nr. 17 din 2 ianuarie 1920.
4.2 Ofițeri decorați cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a
Cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a au fost decorați 72 de ofițeri străini, de naționalitate rusă, franceză, americană, engleză, iataliană și japoneză.
Cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a au fost decorați 314 ofițeri români, dintre care amintim pe: general de divizie Constantin Prezan, general de divizie Alexandru Averescu, general de brigadă Ioan Dragalina, general de brigadă Eremia Grigorescu, general de brigadă Paraschiv Vasilescu, general de brigadă Constantin Scărișoreanu, general de brigadă Traian Moșoiu, general de divizie Gheorghe Mărdărescu, general de brigadă Ștefan Panaitescu,general de brigadă Alexandru Constantinidi, general de brigadă David Praporgescu,general de divizie Ștefan Holban, general de brigadă Nicolae Arghirescu,general de brigadă Alexandru Mărgineanu,general de brigadă Dumitru Stratilescu, general de divizie Arthur Văitoianu, Principele moștenitor (lt. col.) Carol, Protosinghel (lt.) Justin Șerbănescu, colonel Ioan Florescu, maior Virgil Bădulescu, căpitan Corneliu Dragalina, căpitan Nicolae Macici, căpitan (av.) Grigore Gafencu, căpitan (rz.) Ion Mihalache, căpitan Traian Grigorescu, căpitan Nicolae Magereanu, locotenent Nicolae Tonitza, sublocotenent Mihai Hurmuzescu (Ministerul de Răsboiu, 1930).
4.3 Drapele de luptă decorate cu ordinul „Mihai Viteazul” în Primul Război Mondial
În această perioadă au decorate drapelele de luptă a 39 de unități militare (toate cu clasa a III-a), grupate pe arme astfel (Ministerul de Răsboiu, 1930; „Regimentele ale căror drapele sunt decorate”, 1921):
- Unități de grăniceri (2):
- Regimentul 1 Grăniceri – pt luptele crâncene din 1916 prin Înalt Decret nr. 1592 din 27 septembrie 1918;
- Regimentul 2 Grăniceri – luptele de la Turtucaia prin Înalt Decret nr. 17 din 10 ianuarie 1917.
- Unități de vânători (8):
- Regimentul 1 Vânători prin Înalt Decret nr. 17 din 10 ianuarie 1917;
- Regimentul 2 Vânători prin Înalt Decret nr. 928 din 21 august 1917;
- Regimentul 3 Vânători prin Înalt Decret nr. 1171 din 9 octombrie 1917;
- Regimentul 4 Vânători prin Înalt Decret nr. 17 din 10 ianuarie 1917;
- Regimentul 8 Vânători prin Înalt Decret nr. 17 din 10 ianuarie 1917;
- Regimentul 9 Vânători prin Înalt Decret nr. 473 din 18 mai 1917;
- Regimentul 10 Vânători prin Înalt Decret nr. 902 din 16 aprilie 1918;
- Batalionul Vânătorilor de Munte prin Înalt Decret nr. 323 din 22 ianuarie 1919.
- Unități de infanterie (27):
- Regimentul Vâlcea Nr. 2 prin Înalt Decret nr. 5218 din 13 decembrie 1919;
- Regimentul Argeș Nr. 4 prin Înalt Decret nr. 928 din 21 august 1917;
- Regimentul Prahova Nr. 7 prin Înalt Decret nr. 902 din 16 aprilie 1918;
- Regimentul Buzău Nr. 8 prin Înalt Decret nr. 910 din 19 aprilie 1918;
- Regimentul Stefan cel Mare Nr. 13 prin Înalt Decret nr. 17 din 10 ianuarie 1917;
- Regimentul I Mehedinți Nr. 17 „Știrbey Vodă” prin Înalt Decret nr. 1373 din 21 noiembrie 1917;
- Regimentul Gorj Nr. 18 prin Înalt Decret nr. 834 din 4 august 1917;
- Regimentul Dâmbovița Nr. 22 prin Înalt Decret nr. 88 din 8 februarie 1917;
- Regimentul VI Tecuci Nr. 24 prin Înalt Decret nr. 448 din 29 ianuarie 1919;
- Regimentul VII Racova Nr. 25 prin Înalt Decret nr. 17 din 10 ianuarie 1917;
- Regimentul Bacău Nr. 27 prin Înalt Decret nr. 4351 din 22 octombrie 1920;
- Regimentul Radu Negru Nr. 28 prin Înalt Decret nr. 3651 din 12 decembrie 1918;
- Regimentul Muscel Nr. 30 prin Înalt Decret Nr. 928 din 21 iulie 1917;
- Regimentul Mircea Nr. 32 prin Înalt Decret nr. 1171 din 9 octombrie 1917;
- Regimentul Tulcea Nr. 33 prin Înalt Decret nr. 2658 din 19 iunie 1920;
- Regimentul Constanța Nr. 34 prin Înalt Decret nr. 3651 din 12 decembrie 1918;
- Regimentul Vasile Lupu Nr. 36 prin Înalt Decret nr. 3643 din 12 decembrie 1918;
- Regimentul Petru Rareș Nr. 39 prin Înalt Decret nr. 902 din 16 aprilie 1918;
- Regimentul Călugăreni Nr. 40 prin Înalt Decret nr. 708 din 11 aprilie 1918;
- Regimentul 47 Infanterie prin Înalt Decret nr. 1356 din 15 noiembrie 1917;
- Regimentul 50 Infanterie prin Înalt Decret nr. 1356 din 15 noiembrie 1917;
- Regimentul 51 Infanterie prin Înalt Decret nr. 1356 din 15 noiembrie 1917;
- Regimentul 53 Infanterie prin Înalt Decret Nr. 17 din 10 ianuarie 1917;
- Regimentul 55 Infanterie prin Înalt Decret Nr. 1126 din 30 septembrie 1917;
- Regimentul 65 Infanterie prin Înalt Decret nr. 17 din 10 ianuarie 1917;
- Regimentul 70 Infanterie prin Înalt Decret nr. 910 din 19 aprilie 1918;
- Regimentul 73 Infanterie prin Înalt Decret nr. 323 din 22 ianuarie 1919.
- Unități de artilerie (2):
- Regimentul 1 Artilerie de Munte prin Înalt Decret nr. 1592 din 27 iunie 1918;
- Regimentul 4 Artilerie prin Înalt Decret nr. 3659 din 30 august 1920.
- Ofițeri străini (Duțu, Dobre și Loghin, 1999; „Mesaje Regale și Comunicate”, 1941):
- Mareșalul Reich-ului Hermann Göring – Ministrul Aerului Reich-ului și Comandantul Suprem al Forțelor Aeriene Germane (Decretul Regal nr. 2.868 din 14 octombrie 1941);
- Marele Amiral Erich Raeder – Comandantul Suprem al Marinei Germane (Kriegsmarine) (Decretul Regal nr. 2.868 din 14 octombrie 1941);
- Feldmareșal Walther von Brauchitsch – Comandantul Suprem al Armatei Germane de Uscat (Decretul Regal nr. 2.868 din 14 octombrie 1941);
- Feldmareșal Wilhelm Keitel – Comandantul Suprem al Armatei Germane (Decretul Regal nr. 2.868 din 14 octombrie 1941);
- Mareșal Carl Gustaf Emil Mannerheim – Comandantul Suprem al Forțelor Armate ale Finlandei (Decretul Regal nr. 3.026 din 1 noiembrie 1941);
- Mareșal Feodor Tolbuhin – Comandantul Frontului 3 Ucrainean (Decretul Regal nr. 903 din 8 mai 1947);
- General-Colonel de tancuri Ivan Susaicov – Membru al Consiliului Militar al Frontului 2 Ucrainean și locțiitor al comandantului Grupului de Armate Sud, apoi vicepreședinte al Comisiei Aliate de Control din România (Decretul Regal nr. 904 din 8 mai 1947).
- Ofițeri români:
- Mareșal Mihai I al României – Regele României – conform Jurnalul Consiliului de Miniștri din 8 noiembrie 1941;
- Mareșalul Ion Antonescu – la 21 august 1941.
- Ofițeri străini:
- Generalfeldmarschall Gerd von Rundstedt – Comandantul Grupului de Armate Sud (Decretul Regal nr. 2.628 din 19 septembrie 1941);
- General de armată inspector Eugen Ritter von Schobert – Comandantul Armatei a 11-a (Decretul Regal nr. 2.786 din 8 octombrie 1941);
- Mareșalul Reich-ului Hermann Göring -Ministrul Aerului Reich-ului și Comandantul Suprem al Forțelor Aeriene Germane (Decretul Regal nr. 2.868 din 14 octombrie 1941);
- Marele Amiral Erich Raeder – Comandantul Suprem al Marinei Germane (Decretul Regal nr. 2.868 din 14 octombrie 1941);
- Feldmareșal Walther von Brauchitsch – Comandantul Suprem al Armatei Germane de Uscat (Decretul Regal nr. 2.868 din 14 octombrie 1941);
- Feldmareșal Wilhelm Keitel – Comandantul Suprem al Armatei Germane (Decretul Regal nr. 2.868 din 14 octombrie 1941);
- General de armată Franz Halder – Șeful Marelui Stat Major al Armatei Germane de Uscat (Decretul Regal nr. 2.868 din 14 octombrie 1941);
- Mareșal Carl Gustaf Emil Mannerheim – Comandantul Suprem al Forțelor Armate ale Finlandei (Decretul Regal nr. 3.026 din 1 noiembrie 1941);
- Mareșal Wilhelm List-Fost – Comândant al Armatei a 12-a și comândant militar al Armatei Germane din sud-estul Europei (Decretul Regal nr. 1.896 din 24 iunie 1942);
- Mareșal Feodor Tolbuhin – Comandantul Frontului 3 Ucrainean (Decretul Regal nr. 903 din 8 mai 1947);
- General colonel de tancuri Ivan Susaicov – Membru al Consiliului Militar al Frontului 2 Ucrainean și locțiitor al Comandantului Grupului de Armate Sud, apoi vicepreședinte al Comisiei Aliate de Control din România (Decretul Regal nr. 904 din 8 mai 1947).
- Ofițeri români (Duțu, Dobre și Loghin, 1999):
- Mareșal Mihai I al României-Regele României;
- Maresalul Ion Antonescu;
- Locotenent-colonel Cârlan Dumitru – Comandantul Batalionului 9 Vânători de Munte, (Decretul Regal nr. 445/2.02.1942);
- Colonel Korne M. Radu – Comandantul Regimentului 6 Roșiori purtat (Decretul Regal nr. 445/2.02.1942);
- Locotenent-colonel Rădulescu M. Florin – Comandantul Grupului 7 Vânători de Munte: (Decretul Regal nr. 445/2.02.1942);
- General de corp de armată Avramescu Gheorghe – Comandantul Corpului de Munte, (Decretul Regal nr. 2549/1.09.1942);
- General de corp de armată Dragalina Corneliu – Comandantul Corpului 6 armată, (Decretul Regal nr. 2549/1.09.1942);
- General de divizie Lascăr Mihail – Comandantul Diviziei 6 infanterie (Decretul Regal nr. 3822/31.12.1942);
- General de divizie Dumitrache Ioan – Comandantul Diviziei 2 Munte (Decretul Regal nr. 353/15.02.1943);
- Locotenent-colonel Pălăghiță M. Ioan din Regimentul 94 infanterie, post-mortem (Decretul Regal nr.1366/13.05.1943);
- General de brigadă Teodorini Corneliu – Comandantul Diviziei 6 cavalerie (Decretul Regal nr. 3267/20.12.1943;
- General de divizie Gheorghe Cialâk – Comandantul Corpului de Cavalerie (Decretul Regal nr. 3267/20.12.1943;
- General de divizie Mociulschi G. Leonard – Comandantul Diviziei 3 Munte (Decretul Regal nr. 382/19.02.1944);
- General de armată Dumitrescu I. Petre – Comandantul Armatei 3 (Decretul Regal nr. 382/19.02.1944).
- Ofițeri străini (29):
- 26 de ofițeri germani: General de armată inspector Eugen Ritter von Schobert (22 august 1941); General de corp de armată Erik Hansen (22 august 1941); Generalfeldmarschall Gerd von Rundstedt (19 septembrie 1941); General-colonel Alexander Löhr (19 septembrie 1941); General-locotenent Wilhelm Speidel (19 septembrie 1941); General-locotenent Kurt Pflugbeil (19 septembrie 1941); Colonel Gerhard Bassenge (19 septembrie 1941); General de infanterie Joachim von Kortzfleisch (19 septembrie 1941); General de infanterie Hans von Salmuth (19 septembrie 1941); General-maior Walter Wittke (19 septembrie 1941); General-locotenent Hans Graf von Sponeck (19 septembrie 1941); General-locotenent Maximilian de Angelis (19 septembrie 1941); General-locotenent Franz Mattenklott (19 septembrie 1941); General-locotenent Karl-Adolf Hollidt (19 septembrie 1941); General-locotenent Otto Roettig (19 septembrie 1941); General-locotenent Ferdinand Neuling (19 septembrie 1941); Mareșalul Reich-ului Hermann Göring (14 octombrie 1941); Marele Amiral Erich Raeder (14 octombrie 1941); Feldmareșal Walther von Brauchitsch (14 octombrie 1941); Feldmareșal Wilhelm Keitel (14 octombrie 1941); General de armată Franz Halder (14 octombrie 1941); General-maior Arthur Hauffe (14 octombrie 1941); General de corp de armată Hans Jeschonnek (7 noiembrie 1941); Colonel Otto Wöhler (21 noiembrie 1941); General de infanterie Erich von Levinski gen. von Mannstein (25 noiembrie 1941) și Mareșal Wilhelm List (24 iunie 1942);
- Un ofițer finlandez (Mareșal Carl Gustaf Emil Mannerheim (1 noiembrie 1941);
- Doi ofițeri sovietici: Mareșal Feodor Tolbuhin (8 mai 1947) și General colonel de tancuri Ivan Susaicov (8 mai 1947).
- Ofițeri români decorați – 395, dintre care îl amintim pe colonelul Gheorghe Niculescu- Comandantul Regimentului 12 Dorobanți – primul comândnat de unitate căzut în luptă, pe data de 9 iulie 1941 la trecerea Prutului și atacul executat pe Dealul Epureni, satul Țiganca din Rep . Moldova.
- Dintre ofițerii aviatori decorați se remarca așii aviației românesti de vânătoare:
- Căpitanul aviator Constantin Bâzu Cantacuzino –cu peste 600 de misiuni aeriene de luptă, cu 60 de victoriic erte si 10 probabile. În toamna anului 1944 a fost propus pentru decorare cu Ordinul „Mihai Viteazul” Clasa a II-a, (dar nu a mai primit decorația);
- Generalul locotenent aviator Ioan DiCezare – cu peste 500 de misiuni de luptă , 16 victorii certe și 3 probabile;
- Comandorul aviator Tudor Greceanu – pilot de vânătoare, cu 960 de misiuni aeriene de luptă, 27 de victorii certe și 11 probabile;
- Căpitan aviator Alexandru Șerbănesu – cu peste 600 de misiniuni de luptă, din care a repurtat 47 de victorii aeriene certe. S-a remarcat atât pe Frontul de Est, cât și în luptele duse pe teritoriul României împotriva aviației americane. A căzut pe 18 august 1944, într-o confruntare inegală cu mai multe avioane americane tip Mustang, apărând regiunea petroliferă Ploiești, rămând în memorie cuvintele sale ”Nu înțeleg ca un inamic, oricât de mare și de puternic ar fi, să intre în țara mea ca într-un sat fără câini și să o pustiască”;
- Locotenent aviator Ion Milu – s-a remarcat ca pilot de vânătoare atât pe Frontul de Est cât și în Campania din Vest, având peste 600 de misiuni de luptă și 40 de victorii certe. A devenit aviatorul român cu cele mai multe victorii aeriene reușite într-o singură zi.
- Din cadrul Marinei Militare Regale Române au fost decorați 22 de ofițeri astfel:
- colonelul Constantin Buceleanu – din Infanteria Marină;
- 21 de ofițeri de marină, dintre care îi amintim pe sublocotenentul (p.m.) Lupu Dinulescu și pe contraamiralul Horia Măcelariu .
- Cu „modelul 1941” al ordinului:
- Clasa a II-a – 13 unități militare;
- Clasa a III-a – 73 unități militare.
- Cu „modelul 1944” al ordinului: clasa a III-a – 45 de unități și mari unități.
- Unități de infanterie: Regimentul 12 Infanterie „Cantemir” – Ordinul Militar de
- Unități de cavalerie: Regimentul 2 Roșiori „Prunaru” – Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, Clasa a III-a (Înalt Decret nr. 1362, din 15 mai 1945) si Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” Clasa a III-a, cu spade (Înalt Decret nr. 278, din 2 februarie 1947).
- În perioada 1916-1929 au fost decorate 27 de regimente de infanterie, 8 unități de vânători și vânători de munte, 2 regimente de grăniceri și 2 regimente de artilerie;
- În perioada 1941-1947 au fost decorate 86 de unități cu modelul 1941 (pentru Campania de Est) și 45 de unități și mari unități cu modelul 1644 cu spade (pentru Campania din Vest).
Prin Decretului Regal nr. 328 din 10 februarie 1931, regimentele ale căror drapele fuseseră decorate cu ordinele „Mihai Viteazul”, „Steaua României” și „Virtutea Aeronautică” sau cu medalia „Virtutea Militară”, precum și personalul militar care servea în acestea, au primit dreptul de a purta o furajeră specifică. Furajera sau eghilet era un șnur împletit, adesea cu capetele îmbrăcate în metal, folosit ca ornament sau semn distinctiv la uniformele militare de ceremonie sau ale unităților decorate pentru fapte de vitejie (Alexe, 2008, p.5). Aceasta se acorda prin decret regal și se purta pe umărul stâng, la capătul epoletului, de către toți militarii corpului în orice împrejurare, cât timp erau în activitate într-o unitate decorată cu una din cele patru distincții, făcând parte din uniforma corpului. (Statul Major General – Serviciul Istoric al Armatei, 2009, p. 1036)
5. REZULTATE PRIVIND ANALIZA DECORĂRILOR 1941–1947
5.1 Ofițeri decorați cu Ordinul „Mihai Viteazul” Clasa I (1941-1947)
Ofițeri străini (Duțu, Dobre și Loghin, 1999; „Mesaje Regale și Comunicate”, 1941):
5.2 Ofițeri decorați cu Ordinul „Mihai Viteazul”, Clasa a II-a
5.3 Decorările cu clasa a III-a și particularitățile pe arme (1941-1947)
Trebuie menționat următorul aspect survenit după 23 august 1944: deoarece nu se putea conferi o decoraţie care avea inscripţionat anul 1941, anul începerii războiului cu Uniunea Sovietică, primii ofiţeri decoraţi cu „Mihai Viteazul” pentru operaţiunile duse alături de aliaţi, au primit vechiul însemn din 1916. Prin Decretul Regal nr. 1935 din 18 octombrie 1944 se operează o nouă modificare a însemnului prin instituirea Ordinului Militar „Mihai Viteazul” cu spade şi se închide vechiul ordin, model 1916, pentru fapte săvârşite după 23 august. De la acea dată, toate viitoarele decorări se vor face numai cu noul model, care are pe avers cifra încoronată a regelui Mihai iar pe centrul reversului, data „1944”, între braţele crucii fiind plasate două spade încrucişate (Decretul Regal nr. 1.935/1944; Statul Major General – Serviciul Istoric al Armatei, 2009).
5.4 Drapele de luptă decorate cu ordinul „Mihai Viteazul” în perioada 1941–1947:
Conferirea ordinului Mihai Viteazul cu spade s-a făcut, cu intermitențe, și după război, până în decembrie 1946, majoritatea drapelelor de luptă (35) fiind decorate în februarie 1947. Decorația se atașa la drapel sub forma unei panglici purtând însemnele specifice ordinului. Printre unitatile reprezentative decorate se numera:
6. ANALIZĂ COMPARATIVĂ
6.1 Analizarea datelor
Datele colectate în perioada celor două războaie mondiale reflectă continuitatea simbolică a Ordinului Militar de Război “Mihai Viteazul”, dar și transformările conjucturale legate de acordarea acestei distincții sub aspect statistic și politico-diplomatic.
Tabel 1. Sinteza comparativă a acordării Ordinului Militar de Război “Mihai Viteazul” în perioada 1941-1947
| Criteriul de analiză | Perioada 1916-1929 | Perioada 1941-1947 |
|---|---|---|
| Baza legală și modelul însemnului | Decretul Regal nr. 2968/1916 (modelul fără spade) | Regulamentul din 1940; Modelul 1941 (Campania din Est) și modelul 1944 cu spade (Campania din Vest) |
| Ofițeri români decorați (total) | 319 decorări | 821 (dintre care 263 post-mortem) |
| Ofițeri străini decorați (total) | 91 decorări | 48 decorări |
| Unități militare (drapele de luptă) | 39 de regimente | 131 de unități și mari unități, dintre care 86 cu model 1941 și 45 cu model 1944 |
Tabel 2. Distribuția pe clase a Ordinului Militar de Război “Mihai Viteazul” conferit ofițerilor români
| Clasa ordinului | Perioada 1916-1929 | Perioada 1941-1947 | Total |
|---|---|---|---|
| Clasa I | 1 | 2 | 3 |
| Clasa a II-a | 4 | 14 | 18 |
| Clasa a III-a | 314 | 395 (model 1941) | 709 |
| Total ofițeri români decorați | 319 | 821 (dintre care 293 post-mortem) | 1.140 |
Tabel 3. Distribuția decorării drapelelor de luptă ale unităților și marilor unități militare cu Ordinul Militar de Război “Mihai Viteazul”
| Clasa și modelul ordinului | Perioada 1916-1929 | Perioada 1941-1947 | Total |
|---|---|---|---|
| Clasa I | 0 | 0 | 0 |
| Clasa a II-a (model 1941) | 0 | 13 | 13 |
| Clasa a III-a (model 1916 / model 1941) | 39 | 73 | 112 |
| Clasa a III-a cu spade (model 1944) | 0 | 45 | 45 |
| Total unități și mari unități decorate | 39 (regimente) | 131 (unități și mari unități) | 170 |
Observație privind structura unităților:
Tabel 4. Alianțele politico-militare din cadrul cărora au fost decorați ofițerii străini
| Perioada | Alianța Politico-militară | Statele de proveniență ale ofițerilor decorați | Total ofițeri decorați |
|---|---|---|---|
| 1916-1929 | Antanta și aliații asociați | Franța, Marea Britanie, Rusia, SUA, Italia, Japonia, Serbia | 91 |
| 1941-1945 | Puterile Axei | Germania (26 de ofițeri) și Finlanda (un ofițer: Maresalul C.G.E. Mannerheim) | 27 decorări (41 de brevete) |
| Postbelic – mai 1947 | URSS | Uniunea Sovietică: Maresalul Feodor Tolbuhin si Gen.Col. Ivan Susaikov) | 2 decorări (6 brevete) |
Notă: Brevetele sunt decorările acordate pentru fiecare clasă: clasa I, clasa a II-a si clasa a III-a)
6.2 Analiza cantitativă a decorărilor
Din tabele prezentate, rezultă o creștere statistică de 2,5 ori a numărului de ofițeri români decorați în perioada 1941-1947 (821) față de perioada 1916-1929 (319), precum și o creștere de peste trei ori a numărului de drapele de luptă carora li s-a oferit aceasta distincție (131 față de 39). Această diferență se explică prin mai mulți factori, precum durata mai îndelungată a campaniilor militare, dimensiunea geografică a misiunilor de luptă, efective mult mai numeroase mobilizate, tehnica militară mai dezvoltată, intensitatea confruntărilor. În schimb, numărul ofițerilor străini decorați a scăzut aproape la jumătate, ceea ce reflectă o schimbare de optică în acordarea ordinului către ofițerii străini: dacă în prima perioadă au fost decorați cei implicati direct în operatiunile pe frontul românesc (ofițeri de rang mediu și inferior), în cea de-a doua perioadă distincția a avut un caracter predominant protocolar și politico-diplomatic, fiind conferită – cu excepția coloneilor Gerhard Bassenge și Otto Wohlerexclusiv – înalților comandanti ai armatelor aliate (generali, feldmareșali, amirali și mareșali germani, finlandezi și, ulterior, sovietici).
6.3 Evolutia morfologică și adaptarea la contextul politico-militar
Spre deosebire de perioada 1916-1929 în care însemnul ordinului a rămas neschimbat (modelul 1916), între 1938 și 1944 decorația a cunoscut trei modificări succesive dictate de contextul politic și militar. Prima sistematizare regulamentară a avut loc în anul 1938, prin introducerea spadelor. În 1941, modelul a individualizat Campania de Est pentru ca, prin schimbarea de alianțe la 23 august 1944, s-a revenit temporar la modelul 1916, deoarece modelul 1941 devenise incompatibil politic cu noii aliați sovietici, fapt ce a determinat crearea modelului 1944 cu spade prin Decretul Regal nr. 1935/1944.
6.4 Dimensiunea diplomatică și evoluția decorării pe arme de luptă.
Atribuirea claselor I și a II-a ofițerilor străini a avut ca scop, de cele mai multe ori, întărirea relațiilor externe ale României. Astfel, în perioada 1916-1929 au fost decorați comandanții Antantei: Joffre, Foch, Berthelot, Haig, Pershing, Șcerbaciov, iar în perioada 1941-1947 cei mai inalți comândanti ai Germaniei Naziste: Keitel, Göring, Raeder, von Brauchitsch, von Rundstedt, von Manstein; mareșalul Mannerheim (Comandantul Suprem al Fortelor Armate Finlandeze), iar în mai 1947 au fost decorați comandanții sovietici Tolbuhin și Susaikov.
În privința decorării în funcție de armele de luptă, se observă că în prima perioadă decorările s-au concentrat asupra infanteriei, vânătorilor, grănicerilor și artileriei. În ce priveste a doua perioadă, remarcată prin arme tehnice moderne, se distinge în special aviația de vânătoare (amintind țn acest sens de Constantin Cantacuzino, Alexandru Serbanescu, Tudor Greceanu, Ioan DiCesare și Ion Milu) și marina militară (22 de ofițeri decorați).
7. DISCUȚII
Semnificația istorică și instituțională
În Legea nr. 29/2000 Ordinul militar „Mihai Viteazul”, a fost nominalizat drept cea mai înaltă distincţie care se poate acorda pentru fapte de arme şi a fost legiferat prin Legea nr.327/2003.
Cadrul juridic românesc oferă un sistem solid de recunoaștere și recompensare comparabil cu standardele internaționale sub aspectul drepturilor consacrate, dar abordează tranziția preponderent prin compensare și mai puțin prin printr-un proces structurat de tranziție.
Faţă de vechile prevederi, noua lege aduce unele modificări, în sensul că în prezent, pentru fapte excepţionale, ordinul se poate acorda unor ofiţeri şi pe timp de pace, în cazul când, participând la operaţiuni militare cu cotă ridicată de risc a unor forţe multinaţionale din care fac parte şi unităţi româneşti, au dat dovadă de eroism şi de competenţă deosebită.
Menţinându-se cele trei clase ale ordinului, aşa cum au fost şi în trecut, s-a adăugat, la Clasa I, o stea, asemănătoare celei a gradelor înalte de la celelalte ordine, aceasta deoarece simplul însemn prins sub formă de broşe – aşa cum era el la toate modelele anterioare – era total lipsit de “fastul” cuvenit celei mai importante decoraţii de război care se poate conferi de către statul român, mai ales în perspectiva unei posibile acordării a acestuia unor înalţi comândanţi militari străini.
Adevărate pilde de eroism și sacrificiu pentru apărarea drepturilor sacre ale neamului, cavalerii ordinului militar de război ”Mihai Viteazul” merită cu prisosință nu numai reabilitarea postumă, statui ori nume de străzi, de nave ci și toată considerația și recunoștința generațiilor prezente și viitoare.
8. CONCLUZII
8.1 Sinteza evoluției institutionale
Ordinul Militar de Război ”Mihai Viteazul” a cunoscut o transformare instituțională majoră în perioada celor două conflagratii militare, trecând de la o distincție creată în regim de urgență în anul 1916 – ca efect al lipsei însemnelor de război și din nevoia stringentă de a ridica moralul armatei dupa înfrângerile inițiale – până la consacrarea sa drept simbol suprem al valorii și eroismului militar românesc.
8.2 Dubla funcție a ordinului
Prin conferirea acestui ordin militar, s-a urmărit, pe de o parte, recompensarea eroismului militarilor pe câmpul de luptă (inclusiv prin acordari post mortem și decorarea drapelelor unor unități militare), iar pe de altă parte, acordarea claselor superioare (I si a II-a) unor comandanti străini a functionat și ca un instrument de protocol și diplomație militară raportată la alianțele politico-militare din fiecare etapă istorică.
8.3 Continuitatea istorică
Cu toate că Ordinul Militar de Război ”Mihai Viteazul” a fost înlăturat din sistemul de decorații dupa abdicarea Regelui Mihai I, fiind inexistent în perioada regimului comunist 1947-2000, importanța sa istorică și simbolică a determinat reînființarea distincției prin Legea nr 29 din 7 aprilie 2000 privind sistemul național de decorații al României (art. 1 si art. 2) și Legea nr. 327/2003 care reglementează acordarea și statutul Ordinului Mihai Viteazul, prin care a devenit cea mai înalta decorație militara de război a statului român. Astfel, cadrul său normativ a fost adaptat la realitățile militare contemporane, inclusiv la misiunile internaționale desfășurate sub egida unor organisme internaționale, precum NATO sau ONU.
BIBLIOGRAFIE
Articol publicat sub licența Creative Commons Attribution 4.0 International (CC BY 4.0)
